Imago și relația părinte-copil. Perspectiva științei relațiilor (articol publicat pe pagina de psihologie)

Imago și relația părinte-copil. Perspectiva științei relațiilor (articol publicat pe pagina de psihologie)

 

Imago este o metodă de intervenție psihoterapeutică populară în rândul terapeuților de cuplu și dezvoltată de Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt. Cum putem transpune teoria imago când vine vorba despre relația părinte-copil?

Teza majoră a procesului relațional Imago este că inconștient, în alegerea partenerului bazată pe atracția romantică, dorim de a finaliza copilăria (retrăirea copilăriei). Concret, atunci când doi oameni sunt într-o relație aduc în spațiul dintre ei un bagaj emoțional, o poveste despre ce înseamnă pentru ei relațiile semnificative sub forma unui model intern inconștient. Această agendă a copilăriei s-a completat de-a lungul călătoriei prin viață. Părinții aduc în relație tot ceea ce știu ei despre a fi părinte (modelele primite de la părinți și alte persoane importante în propria copilărie, părțile bune prin care s-au simțit iubiți, protejați, susținuți dar și acele părți care au luat naștere din durere emoțională când nevoile lor emoționale nu au fost satisfăcute). Așadar, se întâlnește părintele care are acest bagaj, cu cele mai bune intenții de a fi părinte suficient de bun și copilul său care are nevoie de siguranță, suport și structură pe parcursul fiecărei etape de dezvoltare. De aici călătoria devine captivantă.

 

Care sunt principiile de bază ale teoriei imago când ne referim la parentajul conștient?

Parentajul conștient este un proces complex. Provocarea unui părinte este aceea de a deveni conștient de momentele în care reacționează inconștient. Pentru a susține dezvoltarea sănătoasă a copilului este important ca acesta să trăiască într-un spațiu de siguranță, să experimenteze și să exprime plenitudinea, simțindu-se conectat cu părinții săi. Copilul are nevoie și de structură și sprijin în toate etapele de dezvoltare. Pe lângă acestea, importantă este și identificarea propriului stil de parentaj: cu siguranță datorită procesului de selecție inconștientă a partenerului de cuplu vom întâlni un părinte care predominant amplifică energia în relație cu copilul și celălalt se retrage, conservă energia. Vorbim de maximizator și minimizator. Această conștientizare aduce mai mult sens comportamentului și mai multă empatie între părinți. Totodată, părintele trebuie să ajungă să facă distincție între ce are el nevoie și ceea ce are nevoie copilul, identificând punctele sale de creștere, deoarece creșterea copilului în mod conștient, urmează întregirii copilăriei părintelui. Harville Hendrix consideră că cel mai important predictor despre cum o să fi ca părinte, este cum ai fost crescut ca și copil (bagajul emoțional pe care îl porți cu tine de când erai copil, cu experiențele plăcute dar și dureroase de-a lungul copilăriei cu cei care te-au îngrijit).

 

Știm cât de mult ajută dialogul imago când vorbim despre relația dintre parteneri. Cum funcționează acesta când este aplicat în comunicarea dintre adulți și copii?

Ca părinte, te-ai gândit vreodată cât ești de important pentru copilul tău?

Dialogul Intențional Imago este conceput pe de o parte pentru a răspunde nevoilor emoționale imediate ale copilului tău: să auzi ceea ce îți transmite, să îl vezi și să dai sens la ceea ce simte, gândește sau cum se comportă. Pe de altă parte, dialogul Intențional este o tehnică care transformă relația părinte-copil iar pașii importanți sunt: oglindire, oglindire, oglindire, validare și empatie. Atunci când setezi intenția de a dialoga, dispare comportamentul reactiv. Mesajele sunt ascultate cu deschidere, curiozitate. Cuvintele modelează identitatea unui copil și comportamentul părintelui va fi o parte din bagajul lui la vârsta adultă. Oglindirea simplă a mesajului copilului, mai ales în momentele intense emoțional îi transmite copilului că adultul rămâne prezent pentru a afla ce se întâmplă. Va trece puntea dincolo de propriile frici, mesaje vechi și se va întâlni cu copilul, așa cum este el în acel moment. Dialogul ne ajută să pășim în spațiul-dintre fără a fi maximizator sau minimizator. Ne menține prezenți. Esența mesajului pe care îl transmitem copilului: este în regulă ce simți și este în regulă să exprimi. Treptat va ajunge și copilul să inițieze un astfel de dialog. De fapt, aceasta poate fi o practică de zi cu zi pentru toată familia.

 

Ce presupunere creșterea noastră psihologică și reîntregirea sufletească ca părinți, atunci când aplicăm parentingul conștient?

Aleg să spun că este important ca părintele să fie sprijinit să ajungă să formuleze o declarație de intenție parentală conștientă. Aceasta ar putea fi formulată astfel: Cu iubire, compasiune și conștientizare intenționez să practic Dialogul Intențional, să ofer copilului meu siguranță, sprijin și structură, să reflectez la momentele când reacționez inconștient (să am un dialog cu un alt adult despre asta), să îmi ofer câte un dar de creștere periodic după un conflict sau moment mai dificil și să îngrijesc spațiul-dintre ca un spațiu sacru fiind alături de nevoile copilului.

 

De ce se rupe conexiunea dintre părinte și copil?

Îmi vin în minte cuvintele lui Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, autorii cărții Dăruiește iubirea care vindecă. Copiii au nevoie să își exprime propriile gânduri și emoții încrezători că ceea ce au de spus este important și auzit. Înțelegând relația părinte-copil vom reuși să fim alături de copil și să știm ce să facem. Este cu adevărat o experiență de îmbogățire să faci o altă persoană să se simtă văzută și să îi oferi un spațiu pentru a fi auzit. Dar, ca în orice relație există și rupturi. Harville Hendrix folosește metafora tapiseriei vieții (The Tapestry of Life-Handle with Care). Imaginează-ți o tapiserie cu multe fire de mătase care se întrepătrund asemeni unei țesături. Firele de mătase sunt reprezentate de interacțiunile lor reciproce. Această metaforă ne ajută să vizualizăm ruperea țesăturii, a relației. De regulă, părintele absorbit de durere, frustrări sau de mesaje negative vechi părăsește inconștient spațiul-dintre el și copil și va reacționa apărându-se, fiindcă se simte amenințat. Acestea sunt monete de ruptură, mai mici sau mai mari. Există și repararea.

 

Care sunt cele mai importante etape din dezvoltarea psiho-relațională a copilului?

Autorii terapiei relaționale Imago, descriu șase etape importante în dezvoltarea copilului. În fiecare etapă părintele este conștient de specificitatea nevoilor copilului adresându-și o întrebare despre ce are nevoie copilul, apoi își va conduce energia pentru a satisface aceste nevoi astfel încât copilul să poată interioriza în fiecare etapă un mesaj important pe care îl va duce cu el în etapele următoare.

În prima etapa, cea a atașamentului de la naștere la 18 luni, întrebarea părintelui este: Cum pot dărui copilului în primele luni de viață sentimentul că este în siguranță și iubit? Treptat acesta va interioriza mesajul: Este minunat că exist în această lume!

Urmează etapa Explorării, de la 18 luni până la 3 ani: Cum pot dărui copilului încrederea de care are nevoie să cunoască lumea care îl înconjoară, cum îi pot oferi siguranță și structură? Mesajul: Este minunat că explorez, că sunt curios!

Etapa Identității, de la 3 la 4 ani: Cum pot susține copilul în încercarea de a descoperi cine este el în raport cu lumea înconjurătoare (Cine sunt eu?) Mesajul: Este minunat să fiu eu!

Etapa Competenței de la 4 la 7 ani: Cum pot susține copilul să vadă ce poate realiza sinele lui proaspăt descoperit? Mesajul: Este minunat că pot, că sunt puternic, că reușesc!

În etapa socializării (7-12 ani), părintele se întreabă: Cum pot să îi ofer susținere și structură copilului care explorează noi contexte de viață și relații de prietenie? Mesajul interiorizat de copil: Este minunat să explorez și lumea socială din afara familiei!

Ultima etapă, etapa Intimității (12-18/20 ani): Cum pot oferi structură și sprijin copilului care trece de la eternul: De ce? la rebeliune și la întrebarea: O, mai locuiești aici? Mesajul interiorizat de copil: Este minunat să pot să gândesc autonom, să fiu eu!

Calitatea mediului relațional în care trăim pe măsură ce traversăm aceste stadii de dezvoltare modelează calitatea emoțională și comportamentală a relațiilor de la maturitate. Mai specific, nevoile neîndeplinite în copilărie se vor manifesta în relațiile adulte semnificative. Ne dorim relații mature, conștiente. Acest lucru este posibil prin completarea încununată de succes a acestor stadii de dezvoltare și a fisurilor apărute.

 

Cum putem crea o moștenire relațională sănătoasă pentru noile generații?

Fiecare dintre noi ne-am născut și am trăit în relație, am simțit durere și plăcere în relația cu persoanele importante pentru noi în fiecare stadiu de dezvoltare și ne vindecăm, ne transformăm în relație. Soarta îndeplinirii sau nu a nevoilor emoționale a stadiilor din copilărie devine șablonul stadiilor relațiilor romantice (Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt).

Există o legătură strânsă între sentimentul că este minunat că exist, că este minunat să explorez lumea înconjurătoare îndrăgostindu-mă de ea, că este minunat să fiu eu și este minunat să fiu puternic, să pot să fac lucruri diferite și relațiile semnificative de la vârsta adultă, inclusiv relațiile romantice. Altfel spus, principiul fundamental al Universului este conexiunea. Toate lucrurile sunt întrețesute într-o tapiserie a existenței. Fiecare lucru în sine constituie un nod conștient, într-o tapiserie conștientă, și acest nod este conectat cu toate celelalte noduri, spun autorii. Grija pentru relația prezentă, un indicator al unei moșteniri relaționale sănătoase.

 

 

Pentru tine ca terapeut și supervizor imago, ce înseamnă munca cu relația părinte-copil?

Ca terapeut relațional și educator parental cu o practică continuă de peste 20 de ani susțin familiile și copiii în fascinanta călătorie despre relații conștiente, sănătoase. Ca orice călătorie, drumul parcurs de părinți necesită susținere, siguranță și structură. Acestea se pot întâlni în sesiuni de consiliere psihologică sau prin workshop-uri de educație parentală. În toamna aceasta o să pornesc prin țară cu un workshop de un weekend dedicat părinților care doresc o perspectivă diferită asupra relației cu copilul lor. Paradigmele științei atașamentului cu cele ale științei relațiilor și paradigmele terapiei Imago se vor împleti în acest Program de educație parentală: Arta de a fi părinte conștient. Este o călătorie transformațională care va consolida spațiul- dintre cei doi părinți (unde este posibil) și spațiul părinte-copil. Întâlnesc adesea în cabinet părinți care au dificultăți cu partenerul de viață (celălalt părinte) care ajung în lupta de putere cu privire la modalitățile de disciplinare a copilului lor și părinți care au o relație deficitară cu copilul lor. Acest proces este dureros și creează deconectare. În relația dintre părinți, unul este poate prea protectiv (primează componenta de siguranță și suport oferit copilului), celuilalt părinte îi este mai ușor cu partea de structură oferită copilului. În lupta de putere despre binele copilului, uităm copilul. Copilul este în spațiul-dintre părinții săi. Absorbiți de frustrare, neînțelegere ajungem ca părinți să pierdem conștiința conectării și ne apărăm. Apare conflictul, cearta, amenințările sau retragerea din relație. Veștile bune: conflictul este energie, viață. Cu suficientă prezență putem descoperi sursa suferinței din spatele conflictului (nevoia neîndeplinită). Părerile diferite ale celor doi părinți aduc în spațiul relațional o forță vindecătoare care va merge în relația cu copilul. Din perspectiva științei relațiilor conectarea se referă la calitatea spațiului-dintre, și în mod special, conectarea părinte-copil se referă la modul în care părintele reușește să se calibreze cu lumea interioară a copilului său (emoții, gânduri, nevoi), fără judecată.

 

Cât de util poate fi pentru părinți și pentru specialiștii în psihoterapie să citească cartea Dăruiește iubirea care vindecă?

Prima carte Imago pe care am cumpărat-o și care m-a condus spre fascinanta descoperire a relațiilor conștiente în spațiul părinte-copil. Cartea cu lingurița, îi spun eu de fiecare dată când o prezint părinților. Interesant este că această carte o am alături și la cursurile de formare a cadrelor didactice. Citesc adesea pasaje din carte unde este exemplificat dialogul intențional părinte-copil în care adultul este alături de ceea ce simte, gândește sau un comportament al acestuia pentru a crea conectare, siguranță. Asigurând această bază, copilul este mai dispus să asculte mesajul oferit de adult. Părintele care trece puntea spre copil și lumea lui interioară. Deoarece comportamentul care creează conflict este o sursă valoroasă de cunoaștere și vindecare. Această carte susține părinții într-un proces de grijă de sine și astfel, grijă pentru copii. A ști ce să faci vine și din a ști cum să fii, iar a știi cum să fii, derivă dintr-o mai bună înțelegere a modelelor de interacțiune părinte-copil.

 

TRIMITE mesajul tău și spunene cum Cum te pot ajuta?